Dupa Marea Britanie,
Irlanda este o alta tara care a adoptat un numar foarte mare de romani in
ultimii ani, motiv pentru care a crescut simtitor si cererea pentru serviciul
de expediere colete Irlanda, intrucat cei din strainatate isi doresc
intotdeauna sa fie tinuti la curent cu cele mai bune produse din propria tara.
Astfel, cu ajutorul companiilor de curierat precum All Packa, experienta
destinatarilor si a expeditorilor este mult simplificata, acestia bucurandu-se
de mai multe avantaje si de mai putine probleme.
Se trimite usor
Pana nu demult,
majoritatea persoanelor apelau la Posta Romana intrucat erau foarte putine
firme de curierat, iar acestea nu operau decat pe raza celor mai mari orase,
legandu-le, insa fara a avea in vedere si localitatile de pe parcurs. Insa
astazi se trimite cu usurinta un pachet nu numai in tara, ci si in Irlanda,
astfel ca tot ce trebuie facut este ca fiecare colet sa fie bine pregatit, iar
mai apoi sa fie apelat un curier, care sa il preia si sa il transporte imediat,
in cele mai bune conditii, pana la adresa mentionata. La randul lor,
destinatarii vor primi pachetele in schimbul unei semnaturi, astfel ca totul se
desfasoara foarte rapid si nici nu se mai pierde timp.
Servicii variate
Logistica este
foarte bine pusa la punct in cazul All Packa, iar firma colaboreaza cu cele mai
mari companii din strainatate pentru a putea asigura serviciul de expediere
colete Irlanda, insa clientii pot trimite un pachet catre oricare alta tara din
Europa sau din lume.
Cat costa?
Preturile variaza
de la o destinatie la alta, insa se calculeaza si in functie de volumul si de
greutatea coletelor ce se doresc a fi trimise, insa in cele mai multe dintre
cazuri preturile ajung sa fie chiar mai reduse decat cele propuse de Posta
Romana.